Pe lângă alte variabile care influențează mai mult sau mai puţin o partidă de pescuit (nivelul apei, limpezimea/turbiditatea acesteia, poluarea, braconajul, fazele lunii etc.), vremea îşi joacă şi ea rolul major, de multe ori principal, în reușita sau eșecul unei ieșiri la pescuit.

Dacă temperatura este mai “palpabilă” în comportamentul peştilor, dar şi mult mai familiară pescarilor, care ştiu că extremele (caniculă, ger) sunt sortite de cele mai multe ori eşecului (de aici și chinuitorul trezit cu noapte în cap, pe timpul verii, când îşi intră în rol – pozitiv – răcoarea dimineților), celelalte “părţi componente” ale vremii, cum ar fi presiunea atmosferică, de exemplu, sunt luate mai rar în calcul de practicanții sportului cu lanseta.

Practic presiunea atmosferică este cea care dă tonul schimbărilor meteorologice şi cea care pune în mişcare milioanele de metri cubi de aer.

Când barometrele indică o creştere a presiunii atmosferice (vreme frumoasă, cer senin), pescarii trebuie să ştie în primul rând că peştii vor reacţiona prin căutarea zonelor mai adânci şi mai întunecate ale apelor, dar şi că speciile vizate/afectate în condiţiile date sunt mai ales cele din apele curgătoare, pentru că influenţa presiunii scade treptat, odată cu înaintarea spre adâncuri.

Presiunea atmosferică crescută, dublată de lipsa vântului (care ar avea ca efect imediat formarea valurilor), au ca rezultat negativ expunerea peştilor la radiaţiile solare, iar contra-măsura din partea lor este tocmai “ascunderea” în adâncuri şi, partea proastă pentru pescari, reducerea consistentă a activităţii, mai ales atunci când ne referim la somn şi şalău, speciile de răpitori cele mai sensibile la lumina puternică.

De cele mai multe ori, raportându-ne la rezultatele partidelor de pescuit, la polul opus se află presiunea atmosferică scăzută sau în scădere, care creşte exponenţial apetitul peştilor, deci îi face mult mai activi şi, totodată, mai atrăgători pentru pescari. Adesea, înaintea unor furtuni puternice de vară, firele lansetelor sunt tensionate în permanenţă, iar juvelnicele, altădată goale, se dovedesc neîncăpătoare, lucru valabil şi după ce furtuna s-a îndepărtat de zona în care pescuim (pe timpul furtunilor însoţite de descărcări electrice, majoritatea peştilor se adăpostesc şi devin inactivi).

Variaţiile frecvente de presiune sunt răul cel mai mare în pescuit, pentru că practic zăpăcesc toţi peştii, care oricum au nevoie de 2-3 zile de “acomodare” după orice schimbare majoră de presiune. În schimb, o presiune atmosferică stabilă pentru o perioadă mai îndelungată de timp aduce, de cele mai multe ori, satisfacţii în ieşirile la pescuit.

Vântul, ignorat de multe ori de către pescari, are, la rându-i, influenţa sa – de multe ori covârşitoare – într-o partidă de pescuit, pentru că în afară de aportul adus la modificarea luminozităţii (prin estomparea sa), datorită valurilor pe care le zămisleşte, are şi darul de a “plimba” peştii în direcţia de manifestare, mai ales atunci când ne raportăm la bălţi, lacuri, iazuri. Cum valurile formate plimbă cu ele hrana (şi odată cu ea, peştii), este clar că vom pescui cu vântul în faţă, chiar dacă asta înseamnă de fiecare dată lanseuri (mult) mai scurte, deseori “peruci” şi, de obicei, mulţi nervi.

În concluzie, deşi sunt foarte multe elemente care-şi pun amprenta pe reuşita unei partide de pescuit (inclusiv de pe tărâmul… superstiţiilor), vremea (şi cunoaşterea ei) nu numai că nu trebuie trecută cu vederea, ci chiar… descifrată.

Autor: Iulian Cimpoeșu